Întâlnire de lucru - „Train Composition”: componentă esențială a procesului de digitalizare în domeniul feroviar

În data de 22 octombrie 2025, la Societatea Informatică Feroviară S.A. a avut loc o întâlnire de lucru cu operatorii de transport feroviar și cu managerul de infrastructură CFR S.A., având ca temă implementarea mesajului „Train Composition” – componentă esențială a procesului de digitalizare în domeniul feroviar.

Mesajul Train Composition este un mesaj TAF/TAP-TSI, pe care operatorii de transport feroviar sunt obligați să îl transmită managerului de infrastructură, după ce trenul este gata de expediere din stația de plecare sau din orice altă stație din parcurs în care compunerea trenului se modifică.

Implementarea recepționării mesajului Train Composition de către CFR S.A. constituie îndeplinirea unei măsuri din Masterplanul SEDP, denumită „Train Preparation Function”.

În cadrul întâlnirii, Informatică Feroviară S.A., în calitate de furnizor de servicii informatice pentru CFR S.A., a prezentat două soluții tehnice prin care operatorii de transport feroviar pot transmite mesajul Train Composition, precum și direcțiile de dezvoltare ulterioară a aplicațiilor și serviciilor suport.

Cele două soluții de recepționare a mesajului Train Composition sunt:

• printr-o soluție standardizată – Common Interface (CI);
• printr-o soluție nestandardizată – protocol de comunicație securizat FTP(S).

Informațiile primite prin mesajul Train Composition sunt ulterior utilizate în sistemul informatic al CFR, denumit IRIS.

Întâlnirea a constituit un pas important în coordonarea eforturilor comune dintre Informatică Feroviară S.A., managerul de infrastructură și operatorii de transport feroviar, pentru implementarea unitară și interoperabilă a standardelor europene TAF/TAP-TSI.

Scroll to Top
Skip to content